• Adresă: Bulevardul Bucuresti Nr.10, Giurgiu
  • Telefon: 0372 46 26 11

ANUNȚ PRIVIND O NOUĂ SESIUNE PENTRU DEPUNEREA DOCUMNETELOR PRIVIND ACORDAREA DE STIMULENTE FINANCIARE ELEVILOR DIN INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR GIMNAZIAL ȘI LICEAL DE STAT DIN JUDEȚUL GIURGIU

Consiliul Județean Giurgiu informează că, în perioada 24.09.2025 – 03.10.2025 se organizează o nouă sesiune de depunere a documentelor pentru acordarea stimulentelor financiare elevilor care au obținut premii la olimpiadele/concursurile școlare naționale și internaționale și care au participat la etapele internaționale.

            Menționăm că sunt eligibile doar diplomele care au fost obținute la etapele naționale/internaționale ale concursurilor și olimpiadelor, cât și diplomele de participare la etapa internațională din anul școlar 2024 – 2025, conform Regulamentului de acordare a stimulentelor financiare elevilor din instituțiile de învățământ preuniversitar gimnazial și liceal de stat din județul Giurgiu, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Giurgiu nr.191 din 13.08.2025.

            Documentele pot fi transmise de luni până joi, în intervalul orar 09:00 – 16:00, iar vineri, între orele 09:00 – 13:00:

·         prin e-mail, la adresele: cjgiurgiu@gmail.com  sau cjg@cjgiurgiu.ro ;

·         direct la Registratura Consiliului Județean Giurgiu, Bulevardul București nr. 10.

            Nu sunt luate în considerare diplomele pe care, deși se menționează în denumire termenul de „național / națională”, nu este specificată expres „etapa națională”.

            Hotărârea Consiliului Județean Giurgiu cu nr. 191/13.08.2025 este publicată pe site-ul instituției www.cjgiurgiu.ro, la secțiunea „Hotărâri”. În anexele acestei hotărâri se regăsesc Formularul de cerere de înscriere, precum și Declarația pe proprie răspundere privind consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

Ultima actualizare miercuri, septembrie 24, 2025

Contact rapid

    Contact CJ Giurgiu

    Adresă: Bulevardul Bucuresti Nr.10, Giurgiu
    Cod poștal: 080045
    Telefon: 0372 46 26 11
    Fax: 0372 46 26 51
    Mail 1: cjg@cjgiurgiu.ro
    Mail 2: cjgiurgiu@gmail.com

    © 2021 - 2025 Consiliul Județean Giurgiu | Toate drepturile rezervate! | Website creat de: Web Design Giurgiu

    Vývoj Nízkých Vkladů v Online Hazardu Podle Betzoid Česko
    Sari la conținut